Norme de redactare

1. Primele pagini

a) Pagina de titlu trebuie să cuprindă numele dvs., ca autor sau coordonator, şi titlul complet (inclusiv subtitlul) lucrării, exact aşa cum doriţi să apară în cartea tipărită. Dacă există o prefaţă/ postfaţă/ cuvânt înainte, scris(ă) de o altă persoană, precizaţi numele acesteia. În cazul traducerilor se specifică numele traducătorului/ traducătorilor. După caz, în pagina de titlu trebuie menţionat numele îngrijitorului de ediţie sau al persoanei care a întocmit notele (dacă este cazul). De asemenea, trebuie menţionat dacă este vorba de o ediţie nouă (a câta) sau dacă este o ediţie revăzută.

b) Lucrări finanţate (sponsorizări): în cazul în care editarea (scrierea, traducerea, cercetarea etc.) a fost finanţată, acest fapt trebuie menţionat în primele pagini ale cărţii conform solicitărilor finanţatorului.

c) Contributori. Pentru lucrările colective, se va include o listă a autorilor, din care trebuie să rezulte clar contribuţia fiecăruia. În cazul în care există mai mulţi traducători, trebuie menţionată contribuţia fiecăruia.

d) Motto-uri; dedicaţii; mulţumiri. Toate acestea trebuie să figureze de la început în manuscrisul dvs.

2. Cuprinsul

Trebuie să reflecte întocmai conţinutul lucrării, cu evidenţierea clară a nivelurilor de titlu (părţi, capitole, subcapitole etc.). Pentru lucrările ştiinţifice, se va alcătui un cuprins extins (tablă de materii).

3. Materialele auxiliare

Indicarea în cuprins şi poziţionarea lor, precizarea autorului lor când este cazul trebuie să semnaleze cititorului faptul că nu fac corp comun cu lucrarea, fiind tratate ca atare. Ordinea firească este următoarea: cuvânt înainte/ prefaţă/ studiu introductiv/ notă asupra ediţiei/ TEXTUL PROPRIU-ZIS al cărţii/ note/ glosar/ bibliografie/ index (addenda, anexe).

Prefeţele, notele, anexele bibliografice se vor verifica şi unifica din toate punctele de vedere în conformitate cu normele din prezentul material. Manuscrisul predat editurii trebuie să fie complet, adică să includă toate materialele auxiliare: note, referinţe bibliografice, prefeţe/ postfeţe, studiu introductiv, anexe, addenda, notă asupra ediţiei, glosar, indice (listă de intrări), grafice, tabele, ilustraţii etc.

Glosarul conţine lista termenilor tehnici, noţiuni ori concepte-cheie care apar pe parcursul lucrării, dar cu care cititorul nu este familiarizat.

Bibliografia/ Referinţele bibliografice. Bibliografia unei lucrări este, de cele mai multe ori, oglinda conţinutului. Lipsa unor titluri de referinţă sau de actualitate într-o lucrare circumscrisă unui anumit domeniu „trădează” inconsistenţa informaţiei oferite cititorilor. Mult mai gravă este „nemărturisirea” surselor. Titlurile de întreguri bibliografice (titluri de cărţi, titluri de poeme, piese de teatru, nuvele etc.) se dau în limba originală şi se culeg în italice (cursive). La fel, periodicele (reviste, ziare, almanahuri, buletine, colecţii de legi). Articolele dintr-un periodic, capitolele dintr-o carte, poeziile, nuvelele dintr-un volum citat se dau între ghilimele („”). În cadrul aceleiaşi trimiteri bibliografice se vor folosi virgule, nu puncte. În cazul referinţelor la lucrări cu mai mult de doi autori se poate folosi, după primul nume, prescurtarea „et al.”, „ş.a.”(„şi alţii”). În bibliografii se vor consemna obligatoriu toate numele.

„Apud” (apud, la) se foloseşte pentru a indica trimiterea la textul ce serveşte drept sursă de informare. A nu se confunda citarea prin „apud” cu aceea prin „in” (în)! „In” sau „în” se foloseşte pentru a indica întregul din care face parte capitolul, articolul, studiul etc. citat. Reţineţi că, exceptând cazurile când accesul la un anumit text nu este posibil decât prin „intermediar” (lipsa traducerii româneşti, necunoaşterea limbii originalului), citarea prin „apud” marchează lipsa de rigoare ştiinţifică.

Referinţele din text se dau între paranteze. Trimiterile din text (autorul, anul lucrării, pagina) trebuie să se regăsească complete în referinţele bibliografice, unde se precizează autorul, titlul lucrării, editura, locul şi anul apariţiei. Dacă în bibliografie există mai mulţi autori cu acelaşi nume, în text se adaugă obligatoriu iniţiala prenumelui. Dacă un autor este citat cu mai multe lucrări apărute în acelaşi an, distincţia se face astfel: 1999a, 1999b etc.

Indexul este atât semnul seriozităţii unei lucrări, cât şi al respectului faţă de cititor, care, în absenţa acestui instrument de căutare, dar în faţa unei lucrări care cuprinde multe informaţii, se va simţi dezorientat. Ajutaţi-l să identifice zonele de interes. Nu de puţine ori, cititorii renunţă la lectura unei cărţi pentru că, neavând un index la dispoziţie, nu au timp să parcurgă întreaga lucrare. Indexul poate fi de nume proprii şi/ sau tematic. Atenţie la ordonarea alfabetică a tuturor intrărilor şi subintrărilor. Un index „stufos” nu ajută pe nimeni, dimpotrivă. Prin urmare, se precizează numai intrările semnificative, paginile care transmit o informaţie reală.

4. Notele

Trimiterile se vor face prin cifre plasate ca exponent (superscript), în dreapta cuvântului (pasajului) vizat. În notele de subsol sau în cele finale cifrele se vor relua (fără superscript), ca început de paragraf, urmate de punct. După asterisc nu se pune punct. Obligatoriu este ca sistemul trimiterilor, o dată stabilit, să fie aplicat consecvent în întreaga lucrare.

Referinţe în cadrul notelor:

  • • toate detaliile bibliografice se vor preciza la prima citare în cadrul aceluiaşi capitol;
  • • prescurtările obişnuite (op. cit.; art. cit.; idem, ibidem) nu se vor folosi decât în cadrul aceluiaşi capitol, altfel reidentificarea sursei riscă să devină dificilă;
  • • dacă se citează din mai multe opere ale aceluiaşi autor, trimiterea la titlu se poate face sub o formă abreviată, urmată de indicarea paginii/ paginilor;
  • • idem se foloseşte, de regulă, pentru a indica faptul că este vorba despre acelaşi autor; ibidem („în acelaşi loc”) se foloseşte când trimiterea se face la aceeaşi lucrare;
  • • termenii din altă limbă se dau în italic.
5. Punctuaţia şi ortografia

Se vor respecta normele oficiale, aşa cum au fost ele precizate în ultimele ediţii ale lucrărilor normative de specialitate (DOOM, DEX, Dicţionarul de neologisme, Gramatica Academiei).

Normele de ortografie şi de punctuaţie nu formează un cod „personal”, fie acesta al autorului, traducătorului, corectorului sau redactorului. Codul scris al limbii presupune folosirea unor mijloace grafice (semnele de punctuaţie) cu ajutorul cărora să fie subliniate, pe de o parte, raporturile sintactico-semantice dintre unităţile componente ale unui enunţ şi, pe de altă parte, pauzele, intonaţia, întreruperea şirului comunicării. Corect aplicate, regulile de punctuaţie dau relief ideilor, ajută lectura şi înţelegerea mesajului unei cărţi, asigurând disciplina discursului şi exprimarea ordonată a gândirii.

6. Metode mnemotehnice

Un regim aparte din punctul de vedere al tehnoredactării şi redactării au cursurile universitare, care transmit un set de informaţii circumscris unui anumit domeniu de cunoaştere. Pentru ca aspectul lucrării să fie cât mai atrăgător, pentru ca potenţialul cititor să se simtă „ajutat” în reţinerea informaţiilor, se vor folosi metode mnemotehnice de tipul: bold, italic, simboluri, scheme recapitulative, chenare, tabele, rezumate. Paginile calup de text, paragrafele sau frazele foarte lungi (care cuprind prea multe idei) sunt incomode la lectură.

7. Drepturi şi permisiuni privind reproducerea unor materiale

Trebuie să aveţi dreptul de a reproduce următoarele tipuri de materiale: citate (care depăşesc 400 de cuvinte); poezii; imagini (ilustraţii, fotografii, desene, caricaturi) – dacă acestea sunt protejate prin copyright. Legea copyright-ului permite autorilor, compozitorilor, fotografilor, pictorilor etc. să controleze modul de reproducere a operei lor. Perioada de protecţie a dreptului de autor prevăzută de legislaţia europeană este: durata vieţii autorului + 70 de ani de la moarte. Pentru detalii, vezi Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în special capitolele II, „Subiectul dreptului de autor”; V, „Durata protecţiei drepturilor de autor”; VI, „Limitele exercitării dreptului de autor” (Monitorul Oficial, partea I, nr. 60). Dacă lucrarea dvs. conţine astfel de materiale, odată cu predarea manuscrisului va trebui să prezentaţi editurii şi dovada că deţineţi drepturile respective.