FIRST LEGO League
9 februarie 2020, Aula Universității „Sergiu T. Chiriacescu”
Universitatea Transilvania din Brașov prin Facultatea de Design de Produs și Mediu este partener în organizarea etapei regionale a competiției FIRST LEGO League, sezonul CITY SHAPER.
La etapa regională de la Brașov care va avea loc pe 9 februarie vor participa 13 echipe din Brașov, Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Vălenii de Munte, Pitești și Buzău. 130 de elevi sunt așteptați la Aula Universității „ Sergiu T. Chiriacescu” să demonstreze că sunt cei mai buni la robotică. Patru dintre echipele participante se vor califica la etapa națională de la București.
FIRST LEGO League este un program educațional, internațional dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinsă între 9 și 16 ani, ce are ca scop introducerea acestora în lumea fascinantă a științei și tehnologiei, prin intermediul unei abordări sportive.
În România, FIRST LEGO League a fost introdus în 2016 și implică în fiecare an tot mai mulți elevi. În sezonul 2019-2020 sunt organizate 5 competiții regionale ( Brașov, București, Iași și Cluj-Napoca) și o etapă națională.
FIRST LEGO League face parte dintr-o familie de programe adaptate pe categorii de vârstă, ce au ca obiectiv atragerea elevilor către STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), dobândirea de abilități multidisciplinare și ghidarea lor către un domeniu tehnic.
Foto credit - Asociația pentru educație STEM creativă