Procedura privind recunoaşterea automată în Universitatea Transilvania din Braşov a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

Prezenta procedură reglementează recunoaşterea automată în Universitatea Transilvania din Braşov a calității de conducător de doctorat sau abilitării obținută în instituții acreditate de învățământ superior din străinătate.

În derularea procesului de recunoaştere a calității de conducător de doctorat sau abilitării, IOSUD-Uiversitatea Transilvania din Brașov (IOSUD-UTBv) poate consulta Centrul Național de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) şi respectiv Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

În cadrul IOSUD-UNITBV, dosarele de recunoaştere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării sunt evaluate de către comisii de evaluare internă constituite la nivelul SDI în conformitate cu Regulamentul privind obținerea atestatului de abilitare în Universitatea Transilvania din Braşov.

Documente necesare:

1. Cerere tip - În cerere se vor menționa obligatoriu toate datele de contact (corespondență) ale solicitantului, în vederea comunicării pe parcursul procesului de recunoaştere, solicitantul asumându-şi corectitudinea datelor declarate. Nesoluționarea cererii nu poate fi imputată universității în cazul în care solicitantul nu urmăreşte corespondența primită sau nu dă curs în termen solicitărilor privind dosarul de recunoaştere.
2.Actul de identitate - În copie cu mențiunea olografă a solicitantului privind conformitatea cu originalul) şi, dacă este cazul, dovada schimbării numelui în raport cu numele de pe actele de studii (în copie legalizată, respectiv copie şi traducere legalizată, după caz).
3.Diploma de doctor - Obținută în România (în copie legalizată) sau la una din instituțiile acreditate de învățământ universitar sau la una dintre instituțiile acreditate de învățământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort și actualizată periodic, (în copie şi traducere legalizată), respectiv atestatul de recunoaştere emis de CNRED a diplomei de doctor obținută la alte instituții acreditate de învățământ universitar din străinătate (atestat în copie legalizată, însoțit de diploma de doctor în copie).
4.Diploma/adeverința care atestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea - Eliberată la una din instituțiile acreditate de învățământ universitar sau la una dintre instituțiile acreditate de învățământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort și actualizată periodic, în care trebuie menționat clar domeniul de studii doctorale în care solicitantul a obținut conducerea de doctorat sau abilitarea (în copie şi traducere legalizată)
5.Curriculum Vitae - Care să includă detalii privind activitatea anterioară de conducere de doctorat (după caz)
6.Lista de lucrări şi contribuții ştiințifice - Este asumată prin semnarea de către solicitant
7.Dovada de plată a taxei de procesare a dosarului.

Dosarul de recunoaştere este direcționat către Școala Doctorală Interdisciplinară (SDI) a Universității, care efectuează următoarele operațiuni:
(1) verifică dacă dosarul conține toate documentele cerute;
(2) comunică solicitantului, electronic şi/sau prin poştă, actele care nu au fost depuse, dacă dosarul este incomplet, în termen de maximum 10 zile de la primirea dosarului de la registratura universității. Completarea dosarului se face în maximum 20 zile de la data transmiterii de către SDI a informării, documentele depunându-se spre completare la registratura universității. Necompletarea în termen atrage de drept respingerea dosarului în baza avizului emis de SDI. În caz de respingere a dosarului, solicitantul sau reprezentantul acestuia cu procură notarială are dreptul să ridice documentele depuse, prin completarea unei cereri în termen de maximum 3 luni de la depunerea dosarului sau să solicite să-i fie trimise documentele din dosar prin poştă, caz în care spezele poştale sunt suportate de solicitant la destinație, nefiind vorba de spezele incluse în taxa de procesare. Neridicarea dosarului în termenul prevăzut îl decade pe solicitant din dreptul de a mai solicita documentele şi dă universității dreptul de a le distruge;
(3) transmite dosarul complet către coordonatorul domeniului de doctorat, care, la rândul său, trimite la SDI propunerea de comisie de evaluare internă (conform Art. 8 din metodologie).

Comisia de evaluare internă examinează dosarul solicitantului în termen de cel mult 45 de zile de la data depunerii dosarului complet (inclusiv a documentelor solicitate spre completare, după caz). Termenul de soluționare se poate prelungi prin decizia comisiei de evaluare în cazurile în care este necesară verificarea autenticității documentelor din dosar şi/sau a statutului universității emitente. Solicitantul va fi informat în scris cu privire la motivele nesoluționării în termenul anterior menționat.

Pentru evaluarea dosarului de recunoștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării, comisia de evaluare internă de specialitate procedează astfel:

1.verifică statutul instituției de învățământ superior care a emis documentele supuse recunoaşterii şi programul de studii universitare de doctorat în care solicitantul solicită recunoaşterea calității de conducător de doctorat sau abilitării. În cazul în care există îndoieli asupra autenticității şi legalității emiterii documentelor depuse la dosar, acestea se transmit către CNRED în format electronic, pentru verificare, constatarea CNRED fiind obligatorie;

2.respinge dosarul în cazul în care instituția emitentă a documentului care atestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea nu se încadrează în cerințele menționate în prezenta procedură, respectiv dacă domeniul de studii universitare de doctorat în care s-a obținut calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea nu corespunde/ nu este echivalent unui domeniu dintre cele autorizate/acreditate să funcționeze în Şcoala Doctorală Interdisciplinară din IOSUD-UNITBV

3. pronunță o rezoluție motivată cu privire la solicitarea de recunoaştere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării, pe care o transmite conducerii SDI

În cazul unei decizii de nerecunoaştere a calității de conducător de doctorat sau abilitării, solicitantului i se comunică inclusiv rezoluția motivată a comisiei de evaluare, iar acesta poate depune contestație în termen de 30 de zile de la data confirmării prin poştă a primirii deciziei. Contestația se formulează în scris, se motivează, se înregistrează și se depune la registratura Universității Transilvania din Braşov.

Contestația formulată de solicitant va fi analizată şi soluționată de către Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD) din IOSUD-UTBv în termen de cel mult 30 zile de la data înregistrării la universitate. Decizia CSUD asupra contestației este irevocabilă la nivelul Universității Transilvania din Braşov şi se comunică solicitantului prin poştă  la adresa de corespondență indicată.

Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau abilitării de către IOSUD-UTBv nu conferă automat dreptul de a conduce doctorate în IOSUD-UTBv. Calitatea de conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale Interdisciplinare se obține prin parcurgerea procedurilor și reglementărilor interne, în vigoare la data solicitării.

https://edirect.e-guvernare.ro/Admin/Proceduri/ProceduraVizualizare.aspx?IdInregistrare=989246&IdOperatiune=2

https://www.unitbv.ro/documente/despre-unitbv/regulamente-hotarari/regulamentele-universitatii/angajati/Metodologie_recunoastere_calitate_conducator_doctorat_20.04.2022.pdf