Precizări privind prevenirea infectării cu Coronavirus COVID-19
Având în vedere contextul epidemiologic actual, Consiliul de Administrație al UniTBv hotărăște următoarele:
1) persoanele care au fost în ultimele 14 zile în zone cu risc de infecție cu coronavirus, trebuie:
a) să anunțe Direcția de Sănătate Publică la telefon 0268417049 sau 0749199404
b) să rămână acasă pentru autoizolare până la 14 zile şi să evite orice contact cu alte persoane;
c) să anunțe telefonic facultatea sau structura administrativă din care fac parte.
2) Absențele studenților aflați în această situație vor fi motivate și recuperate fără taxă.
3) Informațiile privind atitudinea în fața suspiciunii de infecție vor fi postate la secțiunea anunțuri.
Pentru membrii comunității academice care intenționează să călătorească în străinătate, reamintim că Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării transmit frecvent recomandări de călătorie.
În plus, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români care se deplasează în străinătate aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”