Chamber Jazz@Universitatea Transilvania: Paolo Profeti, Sorin Romanescu și Ștefan Stoianovici
22 mai 2026, ora 19:00, Sala Studio 181, Rectoratul Universității Transilvania din Brașov
Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov vă invită, în cadrul seriei de concerte Chamber Jazz@Universitatea Transilvania, la premiera unui trio inedit format din Paolo Profeti (saxofon), Sorin Romanescu (chitară) și Ștefan Stoianovici (pian), care propune un repertoriu format din compoziții originale și standarde reinterpretate sub aranjamente proprii.
Paolo Profeti, născut în Italia, este saxofonist, compozitor și orchestrator. După relocarea sa la București, în 2013, a devenit o autoritate a scenei de jazz contemporan din România. Principala sa trupă e Paolo Profeti European Collective, un grup internațional de jazz contemporan cu muzicieni italieni și români, ce îmbină jazz-ul cu elemente progresive și electronice. Împreună, au lansat mai multe albume, printre care Waiting for Bucharest (2015), Glide (2019) și Peer Out (2024). Concertează pe scena cluburilor de jazz și a festivalurilor din România și Italia, cu ecouri tot mai ample în toată Europa. Profeti este, de asemenea, solist alto și lider de partidă în Big Band-ul Radio Național Român.
Sorin Romanescu este unul din cei mai apreciați chitariști de jazz ai României. Debutul său ca muzician de jazz a avut loc la începutul anilor ‘90. De-a lungul carierei a cântat cu muzicieni din toate generațiile, precum pianistul Marius Popp și saxofonistul Garbis Dedeian, dar și Luiza Zan, Maria Răducanu, Mihai Iordache, Vlad Popescu sau Cristian Soleanu. Manifestând flexibilitate stilistică și având o mare pasiune pentru improvizație, la începutul anilor 2000 a dezvoltat colaborări cu artiști coregrafi din zona dansului contemporan, precum Vava Ștefănescu, Eduard Gabia sau Mihai Mihalcea. La ora actuală, concertează și înregistrează pe albumele lui Alexandru Andrieș. A fost producător audio pentru muzică de publicitate, a realizat câteva coloane sonore de film documentar și coloana sonoră a filmului Câini.
Ștefan Stoianovici este un excelent pianist și compozitor român al scenei contemporane clasice și de jazz. Este îndeosebi cunoscut ca lider de trupă, conducând propriul cvartet; dar a colaborat, în calitate de muzician invitat și co-lider, cu diverse alte formații, precum Opening Theory și SEKU. Muzica lui reunește adesea improvizația cu forme clasice, însă acesta manifestă și o apetență pentru jazz-ul straight-ahead. Artistul a scris, de asemenea, muzică pentru teatru, piese de concert pentru orchestră ce au fost dirijate de Cristian Măcelaru și Cristian Mandeal, precum și aranjamente de jazz interpretate de Big Band-ul Radio.
Vă așteptăm așadar vineri, 22 mai 2026, de la ora 19:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (B-dul Eroilor nr. 29). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Pentru rezervări ne puteți scrie la adresa de e-mailcultural@unitbv.ro
