Stand with Ukraine
6 mai 2022, ora: 16:00, Corpul T (Bd. Eroilor 25, parter)
Studenții programului de Inovare culturală al Facultății de Litere vă invită la inaugurarea expoziției de grafică Stand with Ukraine, vineri, 6 mai, de la ora 16:00 în Corpul T al UniTBV (Bd. Eroilor 25, parter). Organizată în parteneriat cu Pictoric, clubul ilustratorilor ucraineni, expoziția prezintă o selecție de 35 de printuri realizate de artiști precum Anna Sarvira, Oleg Gryshchenko, Jenya Polosina, Oleksandr Shatokhin, Olga Shtonda, Matha Foya, Mari Kinovych, Anna Ivanenko, Grasya Oliyko, Kosrya Martsenkivsky, Zhenya Oliinky, Veronika Kotyk, Romana Ruban, Romana Romanyshyn, Andriy Lesiv, Agrafka, Nataliia Shulga și Olena Staranchuk. De la începutul războiului din Ucraina, ilustratorii Pictoric au oferit lucrările lor pornind de la experiența războiului, a distrugerii și dislocării vieților, tuturor celor care au dorit să organizeze expoziții publice. S-au făcut astfel de expoziții în galerii, universități sau spații culturale sau publice din Polonia, Lituania, Germania, SUA, Portugalia. Expoziția noastră studențească este prima din România și va rămâne deschisă pe holul Facultății de Litere pînă la sfîrșitul anului universitar.
La vernisaj studenții vor citi poeme ale unor poeți ucraineni contemporani.