Evaluarea nevoilor de formare în domeniul dezvoltării durabile a turismului
Până pe 20 decembrie 2024
În cadrul proiectului WeNaTour, finanțat prin programul Erasmus+, derulăm o evaluare a nevoilor de formare pentru a identifica cele mai esențiale abilități și cunoștințe necesare în domeniul dezvoltării durabile a turismului. Proiectul vizează crearea unui program de formare inovativ, adaptat cerințelor pieței, care să pregătească profesioniștii pentru provocările și oportunitățile acestui sector în continuă expansiune.
Suntem interesați să aflăm părerea celor care activează sau studiază în domeniul turismului, dar și a celor care doresc să își reorienteze carierele pentru a aborda această tematică din perspectiva dezvoltării durabile. Așadar, specialiștii în turism, studenții sau persoanele care doresc să dobândească noi competențe în acest domeniu, își pot exprima opiniile, care vor juca un rol esențial în dezvoltarea unui program de formare de înaltă calitate, menit să răspundă nevoilor piețelor turistice emergente. Programul de formare va începe în 2025, iar acest chestionar este primul pas în sensul dezvoltării unor material didactice referitoare la dezvoltarea durabilă a destinațiilor turistice.
Prin completarea chestionarului, se vor pune bazele unui curriculum care va include:
- Programul de formare online în domeniul dezvoltării durabile a turismului
- Programul european de specializare în în domeniul dezvoltării durabile a turismului
- Cursuri de formare profesională în domeniul turismului în natură
Rezultatele obținute vor facilita dezvoltarea de materiale didactice și stabilirea obiectivelor educaționale, toate având ca scop pregătirea unor profesioniști capabili să îndeplinească rolul de „Manageri pentru dezvoltare durabilă în destinațiile turistice”.
Chestionarul este disponibil la: https://wenatour.eu/project-updates/training-needs-analysis-questionnaire/
Termenul limită de completare a chestionarului este 20 decembrie 2024.
Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile la: https://wenatour.eu