S-a lansat cardul digital de student UNITBV
octombrie 2023
Cardul digital de student atestă calitatea de student al UNITBV, este disponibil pentru toți studenții UNITBV și este valabil pentru anul universitar curent. La înscrierea în anul universitar următor cardul digital de student se reînnoiește automat. În cazul în care studentul își pierde calitatea de student (exmatriculare, absolvire, întrerupere de studii), cardul digital este revocat automat. Prin scanarea codului QR de validare, orice instituție sau persoană poate accesa datele carnetului digital de student și poate identifica corect apartenența unui student la UNITBV.
Cardul digital de student conține următoarele informații:
- fotografia de profil a studentului;
- numele și prenumele studentului;
- adresa de email instituțional;
- facultatea;
- programul de studii;
- ciclul de studii;
- anul de studii;
- grupa și numărul matricol;
- perioada de valabilitate
- codul QR de validare și un timer care indică valabilitatea codului QR afișat.
GENERAREA CARDULUI DIGITAL DE STUDENT
Pentru a genera cardul digital de student, un student trebuie să cunoască datele de acces pentru Intranet https://intranet.unitbv.ro, acestea însemnând emailul instituțional şi parola, și să instaleze aplicația Student@UNITBV pe un dispozitiv mobil. Utilizatorii care au deja aplicația instalată, trebuie să o updateze.
Studentul intră pe Intranet cu emailul instituțional și accesează meniul Facultate/ Foto documente. Fotografia de profil se încarcă manual de către student, în format jpg.
Accesul la cardul digital de student se face prin aplicația Student@UNITBV, prin apăsarea butonului cu icon-ul de tip „card” din pagina principală a aplicației.
Fiecare cod QR de validare are o valabilitate de 5 minute. După expirarea perioadei de valabilitate, trebuie generat un cod nou. Atât codul QR, cât și fotografia pot fi redimensionate (mărite) prin apăsarea acestora pentru o mai bună vizualizare.
VERIFICAREA CARDULUI
Prin scanarea codului de validare cu camera telefonului sau cu orice aplicație care scanează coduri QR, persoana care scanează codul va fi redirecționată pe o pagină publică din Intranet în care sunt afișate datele studentului :
- fotografia de profil a studentului;
- anul universitar;
- numele și prenumele studentului;
- facultatea;
- ciclul de studii;
- forma de învățământ;
- programul de studii;
- anul de studii;
Studenții și angajații universității pot folosi pentru scanare aplicația de mobil Student@UNITBV, alegând din meniu opțiunea „Scanare card digital de student”.
Dacă se încearcă scanarea unui cod salvat printr-o captură de ecran, datele studentului nu vor fi afișate și va apărea un mesaj de eroare. („Card invalid” - în pagina de Intranet, respectiv „Codul scanat a expirat sau este invalid” - în aplicație).